FOTO| Micii artişti şi meşteri de la Ghelari. Ateliere tehnologice şi de creaţie pentru copiii din zona defavorizată Cuţ

Alex, fericit ca poate crea ceva cu manutele lui
Zeci de copii, din zona defavorizată -cartierul Cuţ, din comuna hunedoreană Ghelari, participă, în fiecare zi, după orele de curs, la alegere, la trei ateliere diferite: realizare de suveniruri, textile și croitorie sau ateliere de prelucrat metalul și lemnul, în cadrul Centrului "Școala după școală".
Copiii fac parte din grupul țintă al proiectului "Comunitatea Ghelari – Acceptă sprijinul nostru", iar de la deschiderea atelierelor şi până acum, au realizat o mulţime de obiecte decorative, dar și utile în orice gospodărie: umerașe, mici cuiere, căsuțe pentru veverițe, rame pentru fotografii, trăistuțe, gentuțe, suporturi pentru birotică și multe altele.

Centrul de tip "Școala după școală" cuprinde trei ateliere tehnologice și de creație: de prelucrare a metalului și lemnului, de croitorie-textile și de creație pentru realizarea de suveniruri.

Copiii sunt încântaţi de aceste ateliere şi povestesc că au construit o mulţime de lucruri.

La rândul lor, dascălii spun că, prin participarea la aceste ateliere, micii beneficiari ai activităților și-au îmbunătățit mult atenția și au învățat să fie mai meticuloși. "Copiii vin din plăcere la aceste ateliere și au descoperit bucuria de a meșteri câte ceva, adecvat pentru vârsta lor și la puterile lor: obiecte folositoare – cuiere, umerașe, căsuțe de păsări... Ba am început să reparăm și gardul care împrejmuiește Centrul «Școala după școală». Au învățat să măsoare cu ruleta, cu metrul, cei mari au învățat să măsoare cu șublerul și cu micrometrul. De asemenea, au învățat să bată cuie, să înșurubeze și, supravegheați de noi, au învățat și operații mai complexe: să debiteze, să șlefuiască și multe altele", spune profesoara-instructor after-school, Corina-Elena Truță.

În cadrul atelierelor, copiii învaţă şi să coase la maşină. „Avem trei mașini de cusut, iar copiii au confecționat fețe de pernă, pernuțe decorative, pernuțe pentru scaune, șervețele de masă, poșetuțe... Îi va ajuta mult ceea ce fac aici. Centrul "Școala după școală" este școală pentru viață!", a adăugat şi Gabriela Ilieș, profesor -instructor în cadrul atelierului de textile-croitorie.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News










