FOTO| În august s-ar putea circula pe lotul 4 al autostrăzii A1 Lugoj -Deva. Lucrările la „Dealul cu lilieci”, în linie dreaptă

64436685_1272732712900733_9094638333551706112_n
Lucrările la „Dealul cu lilieci” de la Șoimuș, de pe lotul 4 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva au intrat în linie dreaptă, iar această bucată de șosea de mare viteză ar putea fi dată în folosință la începutul lui august, spun reprezentanții Asociației „Pro Infrastructură”. Aceștia, deși nu au fost lăsați să între pe șantier, au reușit să surprindă în imagini, realizate cu drona, operațiunile făcute de muncitori la celebrul versant de la Șoimuș, de lângă Deva.

[caption id="attachment_66957" align="alignnone" width="960"]

Foto: Asociația "Pro Infrastructură"[/caption]
Reprezentanții Asociației „Pro Infrastructură” transmit că, la începutul lui august, cei de la UMB vor încheia lucrările la lotul 4 al autostrăzii A1 Lugoj -Deva, dacă vremea va fi prielnică. „Din cei 22 de kilometri, 21 sunt finalizați „la cheie”, iar ultimul, vestitul deal cu lilieci de la Șoimuș intră și el în linie dreaptă. În ciuda "conducătorilor" mici de la CNAIR și MT, ale căror nume nu merită pomenite, care au încercat vineri să ne pună bețe în roate, vă aducem o nouă filmare din dronă de la Șoimuș. Muncitorii execută ultimele straturi de umplutură de pământ armat și sistemul complex de scurgere a apei. Excavatoarele se apropie de final la săpătura și finisarea dealului, iar utilajele specializate fixează în stâncă restul plaselor metalice. În viitorul apropiat, constructorul va începe punerea în operă a asfaltului și instalarea parapetelor de protecție, a marcajelor și indicatoarelor rutiere. Solicităm oficialilor din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să ne surprindă plăcut cu organizarea testelor necesare și a recepției la terminarea lucrărilor în cel mai scurt timp posibil, astfel încât vârful de trafic de final de august să beneficieze de noul segment de autostradă!”, au scris, pe pagina oficială de pe rețeaua de socializare cei de la „Pro Infrastructură”.

Reprezentanții asociației, care monitorizează marile proiecte de infrastructură din România, nu li s-a permis, vineri, accesul pe șantierele loturilor 3 și 4 ale A1 Lugoj-Deva, în opinia acestora fiind vorba despre o „acțiune venită de la cel mai înalt nivel din CNAIR și MT făcută din frică, dușmănie și disperare. Niște "domni" ticăloși cu alaiul lor au blocat accesul cetățenilor pe autostrada plătită chiar de noi. De ce?! Doar ca să arate că pot!”. Cu toate acestea, ei au reușit să facă poze prin gard, ca la închisoare, și o filmare din aer cu versantul de la Șoimuș, în care muncitorii au săpat. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, prezent joia trecută, pe lotul 4 al A1 Lugoj -Deva, pentru a verifica stadiul lucrărilor, a afirmat că, acest tronson, de la Șoimuș la Ilia, ar putea fi deschis în iulie, dacă nu va ploua și muncitorii vor putea lucra. Reamintim că, lucrările la lotul 4 al autostrăzii A1 Lugoj -Deva au fost demarate în urmă cu cinci ani.Pe aceeași temă:https://realitateadehunedoara.net/index.php/2019/06/15/reprezentantilor-asociatiei-pro-infrastructura-li-s-a-interzis-accesul-pe-a1-lugoj-deva-niste-domni-ticalosi-cu-alaiul-lor/
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











