FOTO| „Il Luce”, vizită privată în Hunedoara. „Mă bântuie amintirile”

66837680_2269842733133798_9122185330370281472_n
Cel mai titrat antrenor român de fotbal, Mircea Lucescu s-a aflat, duminică, într-o vizită privată în municipiul Hunedoara. Acesta a rememorat, alături de foștii săi elevi, amintiri din epoca Corvinului, dar și a echipei naționale din perioada când o conducea și avea în rândurile sale mulți fotbaliști hunedoreni.

„Il Luce” a venit la Hunedoara, însoțit de un alt nume mare al fotbalului românesc, Ioan Andone, fiind primiți, cu brațele deschise, de către primarul municipiului Dan Bobouțanu. Mircea Lucescu a declarat, printre altele, că ar vrea să vadă echipa Corvinul renăscând.

„
Am revenit la Hunedoara după foarte mult timp. Am fost încântat de ceea ce am văzut, de transformările făcute. Mă bântuie amintirile, mai ales amintirile extraordinare pe care le-am avut cu acea echipă teribilă și sper ca, într-o zi, ea să reînvie pentru că performanța pe care a făcut-o în acea perioadă Corvinul a fost una cu totul deosebită. Nu întâmplător, șapte-opt jucători au jucat în echipa națională și mulți dintre ei au evoluat afară, peste granițele țării, în condiții foarte bune. Îmi doresc ca, în următorii ani, să revăd echipa Hunedoarei renăscând, pentru că talente, sunt convins că, veți găsi aici. Sper să văd orașul renăscând, mai ales, din punct de vedere turistic (...) În orice caz, am revenit cu foarte multă dragoste și plăcere. M-au năpădit amintirile. I-am revăzut pe băieții mei, prietenii mei, copiii mei, și sunt bucuros că sunt sănătoși și duc mai departe această istorie a unei perioade fantastice pentru fotbalul hunedorean
”, a spus cunoscutul antrenor român.[caption id="attachment_68397" align="alignnone" width="960"]

Sursa foto: Primăria Hunedoara[/caption]La întâlnire a participat și fost campion mondial la box, hunedoreanul Mihai Leu.

La invitația conducerea municipalității, "Il Luce" a promis că va reveni în toamnă la Hunedoara pentru lansarea unei cărți autobiografice în care perioada "Corvinul Hunedoara" are un loc aparte.
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











