Micii artiști din Petrila, din cadrul Clubului Copiilor, și Deva au fost prezenți la Olimpiada de Meșteșuguri artistice tradiționale. Evenimentul s-a desfășurat zilele trecute la Sibiu, la Complexul Național Muzeal Astra.
Evenimentul a fost organizat sub egida Ministerului Educației Naționale, Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Consiliului Județean Sibiu și Muzeului Astra din Sibiu.La acest eveniment, care a reunit copii talentați și pasionați de meșteșugurile tradiționale românești, au participat și elevi ai Clubului Copiilor din Petrila și Palatului Copiilor din Deva, împreună cu profesorul coordonator Radu Chința.Prima participare a elevilor petrileni la acest concurs le-a adus și premii. Mihaela Aurora Forgaș din Petrila (coordonator prof. Radu Chința) a obținut o Mențiune la categoria de concurs ”Confecționat păpuși”, în timp ce Roxana Maria Cioacă din Deva (coordonator prof. Luana Ciuhart) s-a clasat pe locul al II-lea la categoria de concurs ”Pictat icoane pe sticlă”.