Drumurile județene din Hunedoara vor fi inventariate

drum1
CJ Hunedoara vrea cartografierea drumurilor județene. Suma alocată pentru procedură este de 360.949 lei și presupune achiziția unor echipamente specifice.
“Obiectivul strategic al CJ Hundoara este de întreținere a rețelei de drumuri județene aflată în administrare. Prin achiziționarea sistemului de cartografiere mobilă se ușurează această activitate întrucât va exista o bază digitală permanentă a rețelei de drumuri”, arată documentația CJ Hunedoara.Consiliul Județean Hunedoara are în administare o rețea de aproximativ 1300 km lungime. În vederea întreținerii acestei drumuri sunt necesare multiple deplasări în teren ale personalului de la Serviciul Administrare Drumuri în vederea identificării stării drumurilor și a reclamațiilor care sunt primite din partea conducătorilor auto.“În vederea îmbunătățirii acestei activități de monitorizare a stării drumurilor este necesar a avea o cartografiere și inventariere digitală a acestora. Este necesar a avea inventarul: drumurilor, semnalizării rutiere, zidurilor de sprijin, podețelor”, mai arată documentația.În urma achiziționării sistemului de cartografiere mobilă, starea de viabilitate a drumurilor se poate actualize periodic, în funcție de nevoile și cerințele echipei fiind astfel reprezentată realitatea din teren, și, implicit imaginea de ansamblu utilă pentru demararea proiectelor de investiții.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














