Drumul lui Băsescu va fi declasificat

drum herculane
Drumul spre Herculane va fi declasificat. Drumul național 66A care ar trebui să facă legătura între Câmpu lui Neag și Herculane va fi declasificat, astfel încât Ministerul Transporturilor scapă de drumurile pietruite și de pământ. Informația vine de la Ministerul Transporturilor, pentru a doua oară.
Drumul va fi încadrat în categoria celor locale, acesta urmând a fi trecut în proprietatea unității administrativ-teritoriale de care a aparținut.“Menționăm că în anexa proiectului de act normativ antemenționat se regăsește și sectorul de drum național DN 66A km 66+204 – km 109+308 propus pentru declasare din categoria funcțională a drumurilor de interes național și încadrarea acestuia în categoria funcțională a drumurilor de interes local. În ceea ce privește procedura de declasare a sectorului de drum aflat în discuție, vă facem cunoscut că, prin declasare, acesta va reveni în proprietate publică a UAT-ului de care a aparținut. Totodată, vă informăm că în anul 2019 vor fi propuse spre finanțare, cu fonduri de la bugetul de stat, următoarele obiective de investiții: modernizare DN 66 A, sectorul de drum cuprins între 47+600-km 66+204, Câmpu lui Neag – Cerna, pentru reactualizare SF; consolidare DN 66A, km 16+624 – km 23+800, Lupeni – Uricani, pentru continuare execuție lucrări”, notează ministerul.Pentru sectorul de drum DN 66A, km 47+600-66+204 a fost întocmită de către SC Search Corporation SRL documentația “drum de legătură DN 66A km 47+600-66+204, Câmpu lui Neag – Valea Cernei”, în faza de studiu de fezabilitate, documentație avizată la nivelul Comitetului Interministerial. În data de 29.05.2014, CNAIR SA a demarat procedura de atribuire a contractului de servicii pentru reviziunea/actualizarea studiului de fezabilitate. Procedura a fost anulată în data de 15.07.2015 întrucât au fost depuse oferte inacceptabile și/sau neconforme. Început în 1999, drumul ce trece prin Valea Jiului si denumit Drumul lui Bãsescu, pentru cã fostul presedinte al României era atunci ministrul Transporturilor, are nevoie din nou de bani. Suma ar fi urmat sã fie prinsã în bugetul care a fost adoptat în decembrie 2017.
Citește și:
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
- 07:52 - De ce anvelopele All Season nu sunt bune pe zăpadă
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News






_4f88515c25_a3b9209761.webp)




