Doi cetățeni s-au ales cu plângere penală. Un primar a depus plângerile
21 iun. 2019, 13:30
Actualizat: 21 iun. 2019, 13:30

DNA
Articol scris de Scris de Baciu Anastasia
Doi cetățeni din municipiul Petroșani s-au ales cu câte o plângere penală. Acțiunea a fost inițiată de Tiberiu Iacob Ridzi, primarul localității, cel care se simte agasat de cei doi cetățeni. Primarul din Petroșani a fost la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani, unde a depus plângeri penale pe numele a două persoane care, la rândul lor, i-au făcut astfel de plângeri la DNA, dar la care procurorii au dat ordonanță de clasare.
”Săptămâna trecută am depus două plângeri penale pentru doamna (...) și domnul (...), care la rândul lor mi-au făcut plângeri la DNA pentru abuz în serviciu, trafic de influență, deturnare de fonduri, șantaj și abuz de putere. Am primit clasare în ambele plângeri și le-am făcut plângeri pentru infracțiunea de inducere în eroare a organelor de cercetare penală”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Cele două persoane au depus plângere penală la DNA împotriva primarului din Petroșani, însă după cercetările de rigoare, procurorii au clasat dosarele.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











