DEVA: De când se vor distribui tichetele gratuite pentru transportul public local

Foto tichete gratuite transport public local
La Deva, se vor distribui, începând de săptămână viitoare, tichetele gratuite de călătorie pentru transportul public local, pentru intervalul aprilie – iulie 2019.
Potrivit reprezentanților administrației publice, biletele pot fi ridicate până pe data de 5 aprilie, din două locaţii. „Pensionarii cu venituri lunare mai mici de 1.000 lei vor ridica tichetele gratuite de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva (holul intrării principale), de luni până joi – între orele 8:00-13:00, şi vineri – între orele 8:00-12:00. La ridicarea biletelor este obligatorie prezentarea ultimului cupon de pensie (copie) şi a cărţii/buletinului de identitate (copie). Veteranii de război şi văduvele de război necăsătorite, foştii deţinuţi politici, refugiaţii şi deportaţii, revoluţionarii, donatorii de sânge şi Cetăţenii de Onoare ai municipiului Deva vor ridica tichetele gratuite pentru transportul în comun de la Primăria Municipiului Deva (Piaţa Unirii, nr. 4), camera 24, de luni până vineri – între orele 9:00-13:00. La ridicarea biletelor este obligatorie prezentarea actului de identitate (copie)”, informează Primăria Deva. Pentru persoanele aflate în situaţii deosebite (probleme medicale, absenţă din localitate etc.), perioada de distribuire a tichetelor gratuite de călătorie se prelungeşte cu două săptămâni, până în data de 19 aprilie. Tichetele gratuite pentru transportul public local sunt valabile pentru 10 călătorii dus-întors/lună, pe raza municipiului Deva.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














