Decizie de închidere pentru Mina Petrila. Unitatea a fost închisă acum ani

em petrila
Guvernul aprobă în ședința de astăzi decizia de închidere a minei Petrila. La patru ani de la închiderea efectivă a unității miniere de la Petrila, Guvernul a emis o decizie pentru aprobarea deciziei de închidere a Minei Petrila din cadrul Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului – S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Energiei.
Lucrările de închidere subterană au fost finalizate în luna ianuarie 2016. Conform Proiectului tehnic de închidere și ecologizare aferent Minei Petrila, închiderea Minei Petrila a fost proiectată a se desfășura în două etape – Etapa a I-a - Lucrări de închidere și ecologizare suprafață și Etapa a II-a - Lucrări solicitate de comunitatea locală Petrila și anume, reabilitare drum de acces și împrejmuire incinta principală.Lucrările de închidere și ecologizare suprafață, Etapa a I-a, autorizate prin autorizația de desființare nr.48/8/19533 din 25.07.2013 începute la 17.03.2015, au fost întârziate în incinta Principală, urmare a Ordinului ministrului culturii nr. 2823/2015 privind clasarea ansamblului Mina Petrila ca monument istoric, grupa A, ordin apărut pe parcursul executării lucrărilor.Lucrările de închidere și ecologizare suprafață au fost finalizate în anul 2017, iar Recepția la Terminarea Lucrărilor a fost efectuată la data de 21.06.2018. Lucrările solicitate de comunitatea locală Petrila și anume, reabilitare drum de acces și împrejmuire incinta principală, Etapa a II-a au fost finalizate în luna decembrie 2018, iar Recepția la Terminarea Lucrărilor (RTL) a fost efectuată la data de 08.01.2019.Mina Petrila a înregistrat pierderi economice substanţiale în perioada 2007 – 2010, iar explozia subterană produsă în anul 2008 a redus capacitatea de producție a minei cu cca. 70%. Astfel a fost luată decizia închiderii minei şi includerea ei în Program de închidere.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:47 - Emmanuel Macron, mesaj după triumful PSG în Liga Campionilor: „O nouă stea strălucește deasupra Parisului”
- 17:30 - Mesaje de Ziua Românilor de Pretutindeni. Nicușor Dan și Ilie Bolojan, apeluri la unitate și sprijin pentru diaspora
- 15:54 - Nicușor Dan avertizează Rusia: Ambasadorul de la București ar putea fi expulzat dacă incidentele cu drone se repetă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News













