Condițiile în care își duc zilele i-au scos în stradă

protest
S-au săturat să plătească taxe și impozite locale și să fie băgați în seamă doar în preajma alegerilor. Este vorba de cetățenii din cartierul vulcănean Crividia care au protestat împotriva condițiilor de trai. Zona, una marginalizată, este greu accesibilă, nu există locuri de joacă, iar deșeurile fac parte din peisajul urban.
Drumul care duce spre cartierul Crividia este în stare rea de foarte mult timp, mașinile se avariază, iar în plus sunt furnizori care refuză să mai facă livrări în zonă. În zilele în care microbuzul școlar nu circulă, elevii fac eforturi mari să ajungă la școlile din oraș.Oamenii au luat cu asalt și sala de ședințe în care s-a întrunit Consiliul Local. Aceștia și-au mai arătat, încă o dată, nemulțumirea față de lipsa de reacție a autorităților locale. Oamenii au solicitat conducerii Primăriei municipiului Vulcan explicații legate de starea drumului Vulcan-Cividia, de colectarea deșeurilor și de transportul elevilor.Astfel, cu privire la reabilitarea drumului de acces de pe Nicolae Titulescu spre Dealu Babii, care trece prin Crividia, edilii au arătat că acesta se află în etapa premergătoare finanțării, în proiectul cu fonduri europene, depus prin GAL Vulcan.
”Lucrarea presupune reabilitarea integrală a acestui drum. Însă datorită deteriorării majore a acestuia, mai ales după lunile de iarnă, până la demararea efectivă a lucrărilor de reabilitare și asfaltare conform proiectului, primăria va derula lucrări urgente de reparare a porțiunilor cele mai grav afectate, începând din prima decadă a lunii martie”, a spus primarul Gheorghe Ile.
Edilii au venit și cu promisiunea că deșeurile vor fi ridicate, iar autobuzul școlar, odată reparat, va ajunge, din nou, să îi transporte pe elevi la școlile din oraș.
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






