Geopark Challenge revine în Țara Hațegului. Iubitorii de sport, dar și natură sunt invtați să descopere frumusețile din Țara Hațegului. Aici are loc compeiția Geopark Challenge.
“Descoperă în alergare Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, într-un anotimp plin de viața! „Geopark Challenge” îți va purta paşii între două dintre punctele turistice importante din Ţara Haţegului, într-o zonă pitorească care abia aşteaptă să te întâmpine. Ediția din acest an, care va avea startul in data de 04 Mai 2019, ne va duce pașii către un alt monument istoric situat în Țara Hațegului, Cetatea Colț (Castelul din Carpați”, spun organizatorii.
„Geopark Challenge” reprezintă evenimentul sportiv major al Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO și este organizat de Asociația Wild Roots. Acest eveniment are un dublu scop. Pe de o parte, crează un cadru profesionist în care pasionații de alergare își pot măsura forțele, iar pe de alta, atrage atenția asupra uneia dintre valorile culturale remarcabile din Țara Hațegului – conacele, castelele și cetățile de piatră. A debutat în anul 2015, sub numele de Crosul Cetății Regale a Hațegului.De-a lungul anilor, a avut probe pe diverse categorii, dedicate copiilor, seniorilor, amatorilor și profesioniștilor. A atras la start, încă de la început, un număr mare de participanți și a generat, la fiecare ediție, zeci de apariții media în presa locală, regională și națională.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:30 - Zelenski îi mulțumește lui Nicușor Dan după dezvăluirile despre drona din Galați: „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”
- 19:52 - Sorana Cîrstea a vorbit despre retragere după calificarea în sferturile Roland Garros: „Decizia nu s-a schimbat”
- 18:47 - Emmanuel Macron, mesaj după triumful PSG în Liga Campionilor: „O nouă stea strălucește deasupra Parisului”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News















