Competiție de șah rapid între seniorii Devei. Vârsta maximă a participanților - 93 de ani

Competiție de șah rapid între seniorii Devei. Vârsta maximă a participanților - 93 de ani
În lista de start au fost prezenți jucători cu vârste între 55 și 93 de ani – unii dintre ei, cu state vechi în sportul minții
Cei mai buni șahiști de la Centrul de zi „Clubul Seniorilor” Deva au participat la prima ediție a concursului de șah „Cupa Seniorilor”, organizată de Direcția de Asistență Socială Deva. În lista de start au fost prezenți jucători cu vârste între 55 și 93 de ani – unii dintre ei, cu state vechi în sportul minții, alții, cu emoții serioase în fața adversarilor. Concursul s-a desfășurat ca la carte – după regulile Federației Internaționale de Șah și cu arbitru profesionist. Șase runde intense de șah rapid, 30 de minute pentru fiecare partidă și mutări efectuate într-un timp determinat.În esență, o competiție în care fiecare secundă a contat! Formatul de confruntare s-a dovedit mai spectaculos decât jocul clasic de șah și extrem de atractiv mai ales pentru spectatori. În plus, la șahul rapid, mai interesante decât rezultatul se dovedesc a fi emoțiile jucătorilor, care trebuie să ia decizii rapide pentru obținerea victoriei. După trei ore de joc, „Cupa Seniorilor” și-a desemnat câștigătorii.Prima poziție în clasament a revenit celui mai tânăr membru al Centrului de zi – Leorean Popovici (55 de ani). Bărbatul joacă șah de când era elev, la școala din Ilia. „Am învățat la orele de sport – de la profesorul de limba română”, povesteștește câștigătorul primei ediții a „Cupei Seniorilor”.Locurile 2 și 3 au fost ocupate de Eugen Dan (86 ani) – campion la șah, în tinerețe, și Petru Achim (80 ani). Cei mai buni jucători au fost răsplătiți cu diplome, cupe și premii și fiecare concurent a plecat acasă cu o diplomă de participare.La urma urmei, câștigători au fost cu toții – cel puțin pentru entuziasmul cu care au trecut testul răbdării și al concentrării. Centrul de zi „Clubul Seniorilor” Deva are, în prezent, 48 de membri – foști profesori, ingineri sau economiști, foști angajați Ministerului de Interne, ai Enel ori ai Termocentralei de la Mintia, cu o vârstă medie de 75 de ani, care se întâlnesc de câteva ori pe săptămână la o partidă de şah, rummy, table sau cărţi.Decanul de vârstă al clubului are 93 de ani și și-a petrecut jumătate din viață în Ministerul Apărării Naționale.
Sursa: Realitatea de Hunedoara
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










