Tradițiile momârlanilor din Valea Jiului au fost consemnate într-o carte. Scriitoarea Miruna Lavinia a lansat cartea ”Andrei Straja. O poveste momârlănească”, volum apărut la Editura Berg.
Volumul este o ”odă a momârlanilor din Lupeni a căror amintire să rămână vie până la sfârșitul timpului”. În esență, romanul descrie viața a doi oameni din Valea Jiului.”Andrei Straja” este un basm contemporan, un studiu despre contopirea fantasticului cu realitatea, despre legendele momârlănești care prind viata, interpretate cu fiecare pagina. Aflați în siguranță sufletească și în liniștea satului de pe malul Jiului de Vest, doi frați își urmează chemarea. Florin, cel mai în vârstă, se află în acea perioadă a vieții în care începe să se obișnuiască cu ideea de maturitate și responsabilitate. Celălalt, Andrei, își pune întrebări despre ce se află dincolo de vatra satului. Cu o dorință aprinsă de a afla mai multe în legătură cu zvonurile bătrânilor, își urmează calea spre tainele munților, alături de fratele său mai mare, în fruntea unei turme de oi. Pe drum, Andrei descoperă un solz care aparținuse cândva unei creaturi neobișnuite, străvechi. Un zmeu. Din acel punct, destinul celor doi frați ia o întorsătură ambiguă, care îi transpune încet-încet intr-o lume cunoscută doar de ciobanii munților Retezat. Lucrurile trăite acolo le vor pune la încercare loialitatea frățească până la înaltul limitelor umane, totul fiind doar la mila munților și a creaturilor sale.Autoarea, scritoarea Miruna Lavinia intenționează însă să doneze câte un exemplar tuturor bibliotecilor publice din regiunea Văii Jiului interesate, astfel încât oamenii din regiunea descrisă în acest roman să se poată bucura de această frumoasă lectură.Scriitoarea Miruna Lavinia este originară din Lupeni, iar în prezent este autor și ilustrator de cărți la Editura Berg din București.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News















