Burse pentru studenții Universității Petroșani

upet
Conducerea Universității din Petroșani a participat la întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă. Săptămâna trecută, o delegație guvernamentală s-a afla în Valea Jiului. Rectorul Universității Petroșani, prof. Univ. dr. Ing. Radu Sorin Mihai a participal la o discuție cu membrii Guvernului, dar și cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara. Instituția de învățământ superior din Valea Jiului joacă un rol important în revitalizarea zonei prin oferirea unor soluții de reconversie.
În plus, rectorul instituției de învățământ superior a accentuat importanța acordării unor burse de studiu din partea companiilor cu profil minier și nu numai.
“Am discutat posibilitatea obținerii de burse din partea unor companii de profil, Compania Națională a Sării, burse date unr studenți care vin din zonele cu mine de sare și care după aceea să lucreze în aceste zone și implicarea mai mare a universității în perfecționarea și reconversia personalului din Complexul Energetic Hunedoara și C E Oltenia”, a declarat prof. Univ. dr. Ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității Petroșani
În trecut, companiile miniere din Valea Jiului au acordat burse de studiu studenților universității din Petroșani, însă odată cu accentuarea problemelor financiare ale acestora, companiile nu au mai sprijinit studenții.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














