În cursul aceleiași zile, cu sprijinul polițiștilor Biroului de Investigații Criminale Hunedoara, a fost pus în executare un mandat de percheziție în municipiul Hunedoara, fiind indentificate și ridicate probe și mijloace de probă utile cauzei.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada septembrie 2019 - octombrie 2020, respectiv septembrie-octombrie 2021, bărbatul ar fi indus în eroare 11 persoane, prin intermediul unor anunțuri postate în mediul online, referitoare la închirierea unor apartamente situate în municipiul Cluj-Napoca, primind de la acestea sume cuprinse între 400 și 3.300 de lei, cu titlu de avans și garanție.
În total, prejudiciul cauzat a fost evaluat la aproximativ 23.000 de lei.
În urma probatoriului administrat, la data de 7 martie a.c., față de acesta s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, în urma prezentării magistraților, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Sursa: Realitatea de Cluj