Bărbat din Deva reţinut! S-a dat drept instalator şi a înşelat mai mulţi clujeni

Bărbat din Deva reţinut! S-a dat drept instalator şi a înşelat mai mulţi clujeni
S-a dat drept instalator timp de 2 ani
La data de 23 martie, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Cluj-Napoca au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 37 de ani, din municipiul Deva, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și efectuarea fără autorizație a activităților privitoare la repararea, întreținerea, exploatarea sau modificarea instalațiilor ori echipamentelor.
Din cercetări s-a stabilit că în perioada august 2020 – martie 2022 cel în cauză, prin intermediul unor anunțuri postate pe o platformă online de intermediere vânzări, ar fi prezentat servicii de reparație și mentenanță pentru echipamente de instalații termice și electrice, fără a deține autorizație în acest sens, fiind astfel contactat de mai multe persoane din județul Cluj.
În urma cercetărilor s-a constatat că ulterior deplasării la locuințele persoanelor în cauză pentru prestarea serviciilor respective, ar fi solicitat și primit diverse sume de la acestea sub pretextul achiziției unor piese de schimb sau costului reparației, însă fără a finaliza activitățile promise, cauzând un prejudiciu în valoare totală de peste 15.000 de lei.
Activitățile investigativ-operative și administrarea probatoriului de către polițiști au condus la reținerea bărbatului pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat magistraților Judecătoriei Cluj, pentru dispunerea unei alte măsuri preventive.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News










