Avram Iancu, oaspete de onoare la Cotroceni

avram iancu
Avram Iancu, oaspete de onoare la Cotroceni. Avram Iancu, bibliotecarul-sportiv din Petroșani, va fi oaspete de onoare la Palatul Cotroceni. Administrația prezidențială organizează, la fel ca în fiecare an, recepția de la Palatul Cotroceni. Evenimentul dedicat Zilei NAționale va avea loc în data de 30 noiembrie.
„ De asemenea, am fost invitat și la Parada Militară de la Arcul de Triumf din data de 1 decembrie 2018. Se întâmplă asta după cinci ani de muncă în care am traversat înot Canalul Mânecii, am înotat întregul curs al Dunării și am înotat și Marea Neagră de la Sulina la Istanbul. Domnule Președinte, observând că faptul de a mă invita este plăcerea dumneavoastră, mă văd nevoit să vă mulțumesc pentru invitație. Stimați compatrioți, nu am făcut această postare pentru a mă lăuda. Și domnului Președinte puteam să-i mulțumesc la Recepție și, evident, o voi face și acolo. Important este faptul că un om din popor a fost invitat pe criteriul exclusiv al meritelor deosebite.Am dorit să ne reamintim de faptul că prin muncă, tenacitate, perseverență, sacrificiu și credință se poate împlini orice vis”, spune Avram Iancu.Petroșăneanul s-a făcut remarcat după ce a trecut prin mai multe aventuri extreme. A înotat în Canalul Mânecii, a parcurs toată lungimea Dunării și a traversat Marea Neagră de la Sulina la Istanbul.
Citește și:
- 17:33 - Scenariu coordonat? SUA au validat apelul Pakistanului pentru armistițiu cu Iranul
- 17:16 - Iranul amenință cu blocarea unei noi rute vitale: după Hormuz, Teheranul vizează Bab el-Mandeb
- 16:43 - Zelenski acuză SUA: „Ignoră dovezile despre ajutorul Rusiei pentru Iran, pentru că au încredere în Putin”
- 16:06 - Scandal uriaș după Barcelona – Atletico: catalanii vor plângere la UEFA împotriva lui Istvan Kovacs
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











