Autostrada Orăştie -Sibiu se închide pentru 24 de ore

71239159_2781520931859726_1207908931515449344_n
Autostrada Orăștie-Sibiu (A1) va fi închisă, joi, 10 octombrie, timp de 24 de ore, între Nodul Rutier Sebeș Nord (Lancrăm) și Nodul Rutier Sebeș Vest (Vințișoara).
Continuarea lucrărilor la realizarea Nodului Sebeș – Autostrada Sebeș-Turda (A10) impune închiderea pentru o zi a circulației rutiere pe Autostrada Orăștie-Sibiu (A1), între Nodul Rutier Sebeș Nord (Lancrăm) și Nodul Rutier Sebeș Vest (Vințișoara). IMPRESA PIZZAROTTI & C.S.p.A., în calitate de Antreprenor General în cadrul contractului ”Proiectare și execuție Autostrada Sebeș-Turda, Lot 1, km 0+000 – km 17+000” informează participanții la trafic că pentru continuarea lucrărilor de realizare a Nodului Sebeș (conexiunea A10 cu A1 și DN 1) sunt programate următoarele activități: - Lansarea tablierului metalic aferent structurii PN05 – Pasaj pe breteaua 5 (km 0+293) peste autostrada A1, care face conexiunea între autostrada A 10 cu DN 1 prin sensul giratoriu existent al Nodului Rutier Sebeș Nord (Lancrăm); - Lansarea tablierului metalic aferent structurii PN02 – Pasaj pe breteaua 2 (km 0+860) peste autostrada A1, care face conexiunea între autostrăzile A 10 și A1, sens de mers Orăștie-Turda.

Pe 10 octombrie va începe atât montarea deschiderii centrale a tablierului metalic la pasajul PN05, cât și montarea deschiderii centrale a tablierului metalic la pasajul PN02, iar circulația rutieră pe autostrada A1 se va închide între Nodul Rutier Sebeș Nord (Lancrăm) și Nodul Rutier Sebeș Vest (Vințișoara) și se va devia pe DN 1(E81) și DN 7 (E68).Traficul rutier pe autostrada A1 va fi închis timp de 24 de ore, respectiv până în data de 11 octombrie, ora 08:00, în toată această perioadă, urmând să fie deviat pe DN 1 și DN 7. În cazul în care condițiile meteorologice nu vor fi favorabile pentru efectuarea activităților menționate, lucrările vor fi reprogramate.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News










