Amenzi în valoare de 160.000 de lei, aplicate de comisarii de la Garda de Mediu Hunedoara

garda-e1515501893726
Comisarii de la Garda de Mediu Hunedoara au luat „la puricat” mai mulți operatori economici din județ. Pentru abaterile constatate au fost aplicate amenzi, în cuantum de 160.000 de lei.
În primele trei luni ale acestui an, comisarii de la Garda de Mediu Hunedoara au desfășurat 217 inspecții, dintre care 52 au fost planificate, iar restul inopinate.
Principalele neconformităţi constatate în urma controalelor efectuate în perioada menţionată au fost “lipsa solicitării/obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului; nerespectarea prevederilor autorizaţiei/autorizatiei integrate de mediu; netransmiterea la termen a declaraţiilor privind obligaţiile de plată către Administraţia Fondului pentru Mediu; nerealizarea în totalitate și la termen a masurilor stabilite anterior și neanuntarea agenției județene pentru protecția mediului și comisariatul județean al Gărzii Naționale de Mediu in cazul unei amenințări iminente cu un prejudiciu asupra mediului si luarea măsurilor preventive necesare, în termen de 2 ore de la luarea la cunoștință a apariției amenințării", după cum se arată într-un comunicat transmis de Garda de Mediu -Comisariatul Județean Hunedoara.
În urma acestor controale, au fost aplicate nouă sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 160.000 lei. Cea mai mare sancțiune, în valoare de 60.000 de lei, a fost „încasată” de un operator economic pentru nerespectarea condițiilor din actul de reglementare emis de către Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Hunedoara.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











