Alunecarea de teren de pe lotul 4 al A1 Lugoj -Deva ar putea „produce întârzieri nedorite”

LHPhWKb
Reprezentanții Asociației „Pro Infrastructură” au fost să vadă, cu ochii lor, alunecarea de pe vestitul „Deal al liliecilor”, de la Șoimuș, parte din lotul 4 al autostrăzii Lugoj -Deva.
În urma vizitei făcute, aceștia au constatat că, lucrările avansează într-un ritm alert, însă alunecarea de teren, apărută în urmă cu aproximativ o săptămână, cam strică socotelile constructorului și ar putea produce întârzieri nedorite.
[caption id="attachment_25572" align="alignnone" width="696"]
Sursa foto: Asociația "Pro Infrastructură"[/caption]
"Din informațiile vehiculate până acum, zona alunecării de teren este una de falie geologică, având alte caracteristici decât restul dealului. Primele semne au apărut încă de la finalul lui 2017, însă constructorul (UMB) a continuat implementarea soluției tehnice decise de experții săi și apoi aprobată de CNAIR. Acesta este un nou exemplu de pregătire defectuoasă a proiectului la nivel de studiu de fezabilitate. În porțiunea în cauză nu a fost executat nici măcar un foraj geotehnic de către proiectant (DIWI Consult). Rezultatul? În etapa de execuție apar probleme și întârzieri, plus costuri suplimentare!”, spun cei de la Asociația „Pro Infrastructură”, care se ocupă cu monitorizarea marilor proiecte de infrastructură din România.
Aceștia speră că, antreprenorul va trata cu maximă seriozitate situația și va găsi rapid măsurile de remediere necesare pentru a putea inaugura întreg tronsonul între Șoimuș și Ilia în vara anului 2019, iar siguranța participanților la trafic să nu fie pusă în pericol. În același timp, ei solicită responsabililor din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să facă publică „soluția tehnică aprobată pentru secțiunea în cauză și măsurile de remediere care se impun”. În plus, reprezentanții „Pro Infrastructură” cer CNAIR să demonstreze pe viitor mai mult profesionalism în verificarea și acceptarea proiectelor tehnice prezentate de constructori.
Citește și:
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News


_4f88515c25_a3b9209761.webp)








