Alți 620 de pensionari din Valea Jiului primesc pensiile recalculate

cupon pensie
Senatorul PSD, Cristian Resmeriță, vine cu o nouă veste bună pentru pensionarii minieri din Valea Jiului. „Alte 620 de decizii de recalculare pleacă către pensionarii din Valea Jiului” , spune Cristian Resmeriță, cel care a militat pentru ca această categorie de persoane să fie răsplătită conform muncii prestate.
Acesta a mai precizat că până la termenul limită, stabilit prin lege la 31 octombrie 2019, toate pensiile care trebuiesc recalculate beneficiarilor Legii 221/2018 vor fi finalizate. De asemenea, senatorul Resmeriță spune că pentru toți cei în drept, pe lângă pensiile majorate corespunzător, vor fi achitate și diferențele cuvenite de la data intrării în vigoare a Legii 221/2018 până la zi.Legea nr. 221/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care prevede recalcularea pensiilor celor care au lucrat în grupele I și II de muncă și ale căror drepturi la pensie au fost deschise înainte de 01.01.2011, ar fi trebuit să trebuit să fie pusă în aplicare începând cu data de 01.10.2018. De această lege ar trebui să beneficieze în jur de 12.000 de pensionari din judeţul Hunedoara.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:54 - Nicușor Dan avertizează Rusia: Ambasadorul de la București ar putea fi expulzat dacă incidentele cu drone se repetă
- 15:01 - Sorana Cîrstea, în sferturi la Roland Garros! Mesaj emoționant după victoria de la Paris: „Iată-mă aici la 36 de ani!”
- 14:58 - Accident cumplit lângă Făgăraș. Un băiețel de doi ani și-a pierdut viața, iar întreaga familie a ajuns la spital
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














