Activitatea de eliberare a cazierului judiciar va fi suspendată în toată țara

Activitatea de eliberare a cazierului judiciar va fi suspendată în toată țara
Serviciul de eliberare a cazierului judiciar va fi suspendat astăzi în toată țara ca urmare a unor activități de finalizare a operaționalizării
Serviciul de eliberare a cazierului judiciar va fi suspendat astăzi în toată țara ca urmare a unor activități de finalizare a operaționalizării Registrului Național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.
În perioada 29 iunie – 30 iunie a.c., activitatea de eliberare a certificatelor de cazier judiciar se va întrerupe ca urmare a faptului că se efectuează activități de finalizare a operaționalizării Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.
Timp de două zile, la nivelul ghișeelor teritoriale, cetățenii vor avea posibilitatea să depună cereri de eliberare a certificatului de cazier judiciar cât și cereri de eliberare a certificatelor de integritate comportamentală, documente care vor fi eliberate conform prevederilor legale în termen de 3 zile, fără a exista posibilitatea ca acestea să fie depuse on-line.
Sursa: Realitatea de Giurgiu
Citește și:
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News










