22 de polițiști și patru jandarmi hunedoreni, avansați în grad, înainte de termen

DSC_0389
Un număr de 22 de polițiști și patru jandarmi hunedoreni, care s-au remarcat prin activități profesionale de excepție, au fost avansați, la gradul profesional următor, înainte de termen, cu ocazia „Zilei Naționale a României”.
Ceremonia a avut loc astăzi, în amfiteatrul Poliției municipiului Deva, în cadrul unei manifestări dedicată Anului Centenarului Marii Uniri. Este vorba despre nouă ofițeri și 13 agenți de poliție și a doi subofițeri și alți doi ofițeri jandarmi.


Polițiștii hunedoreni vor mai organiza și alte evenimente dedicate „Zilei Naționale a României”. Astfel, mâine, 27 noiembrie, cu începere de la ora 11:00, cu sprijinul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, vor organiza un simpozion cu tema: „Hunedoreni în slujba Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”. Manifestarea va avea loc în Sala Șemineului a Palatului Magna Curia şi va include o prelegere ştiinţifică dedicată momentului istoric 1 Decembrie 1918, susţinută de prof. dr. Dorin Petresc. Tot cu această ocazie, va fi vernisată expoziţia personală de pictură a artistei Andreea Alba, poliţistă în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara şi membră Uniunii Artiştilor Plastici. Expoziţia cuprinde lucrări recente ale artistei, reunite sub titlul „Emoţii” şi va fi prezentată de preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, prof. dr. Traian Mârza.
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











