Angajații de la Termocentrala Mintia au protestat, miercuri, pentru a treia zi consecutiv, în curtea societății, fiind nemulțumiți că nu și-au primit restanțele salariale de șase luni. Mai mult, din cauza lipsei de cărbune, au fost nevoiți să oprească centrala încă din cursul nopții de sâmbătă. Astăzi, cărbunele a ajuns în depozitele termocentralei, însă protestatarii nu vor să reia activitatea până când autoritățile nu le răspund doleanțelor.

„Suntem efectiv ignorați de toată lumea. Parcă am fi invizibili. Marți, i-am solicitat vicepremierului Raluca Turcanu să participe la o întâlnire cu reprezentanții protestatarilor, la Mintia, pentru a ne transmitea ce au de gând să facă pe viitor cu noi. Însă, domnia sa ne-a refuzat, argumentând că ne vom întâlni la discuții pe această temă la București. Astăzi, a venit cărbunele, dar suntem deciși să nu reluăm activitatea până când vom primi răspunsuri la întrebările pe care le-am adresat guvernanților, cu privire la plata drepturilor bănești restante, precum și în ce privește viitorul termocentralei”, a declarat liderul Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iștoc.

După ce termocentrala a fost oprită, sâmbătă noaptea, din lipsă de cărbune, în zilele care au urmat aprovizionarea nu s-a mai putut face din cauză că s-au efectuat lucrări la calea ferată de mare viteză, în zona Simeria, și niciun tren nu a mai circulat înspre Mintia. Miercuri dimineața, cărbunele a ajuns la Mintia, doar că angajații au decis să nu mai reia activitatea până când vor autoritățile le vor rezolva doleanțele. Astfel, cele aproape 4.000 de locuințe din municipiul Deva, racordate la sistemul centralizat, au rămas fără apă caldă.

Articolul precedentBilanț coronavirus 9 septembrie: 1.271 de cazuri noi, 51 de decese și 459 de persoane internate la ATI
Articolul următorRafila: Un profesor infectat nu poate să transmită boala dacă poartă mască şi păstrează distanţa faţă de elevi