O mașină a Jandarmeriei Române, aflată în misiune, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune
O mașină a Jandarmeriei Române, aflată în misiune, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, a fost implicată miercuri după-amiază, în orașul Călan, într-un accident de circulație ce a fost cauzat de un șofer care a urcat băut la volanul autoturismului personal.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, accidentul a avut loc în zona unui sens giratoriu, iar șoferul care a produs accidentul, un bărbat de 57 de ani, din Deva, nu a acordat prioritate de trecere autospecialei Jandarmeriei, deși aceasta avea pornite semnalele ce indicau că se află în misiune.
"Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,11 mg/ l alcool pur în aerul expirat. În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, au arătat polițiștii.
Sursa: Realitatea de Hunedoara