Castelul Corvinilor va primi o nouă finanţare de 20 milioane lei. Banii, obținuți prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, vor fi investiți pentru lucrările de reabilitare şi restaurare.
Vor fi restaurate frescele exterioare de pe 3 turnuri și subsolurile Sălii Cavalerilor, Bastionului Alb şi Bucătăriei nobiliare. În proiect mai sunt incluse, printre altele, refacerea podurilor de acces, crearea unui nou sistem de iluminat arhitectural şi a unui nou sistem video în întreg castelul. De asemenea, autoritățile locale doresc înlocuirea pardoselii din Sala Cavalerilor cu una nouă, identică cu cea existentă, precum şi recrearea picturilor de pe peretele Loggia Mathia, conform documentelor aflate în arhive.
Fondurile vin în completarea unei finanţări europene în sumă de 5 milioane de euro prin care, în prezent, sunt realizate ample lucrări în mai multe zone din cadrul monumentului medieval din Hunedoara.
Sursa: Realitatea de Hunedoara