Un focar de COVID-19 a fost declarat în Primăria Deva, după ce cinci angajaţi, din două birouri, s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2 şi au intrat în izolare, însă activitatea instituţiei nu este perturbată.

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, Sebastian Mezei, spune că au fost luate măsuri de dezinfecţie, s-au făcut anchetele epidemiologice, iar persoanele bolnave au intrat în izolare.

Administratorul public al municipiului Deva, Traian Berbeceanu, a informat consilierii locali despre focarul de COVID-19 existent în instituţie şi a precizat, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, că, începând de mâine, aceştia vor primi documentele pe care le solicită în format electronic, conform unui regulament adoptat în luna iulie.

Conform datelor DSP Hunedoara, incidenţa cazurilor de COVID-19 în municipiul Deva a fost calculată, astăzi, la o valoare de 2,21 la mia de locuitori, iar pe ansamblul judeţului Hunedoara la 1,38 la mia de locuitori.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentSONDAJ INSOMAR: Klaus Iohannis, un președinte de țară care a pierdut contactul cu realitatea socială
Articolul următorPeste 1300 de documente privind şederea sau rezidenţa pe teritoriul României, emise într-o săptămână