Social· 1 min citire

Accident mortal în Mehedinți. Un șofer bulgar și-a pierdut viața în urma unui impact frontal cu un TIR

Ambulanță

Ambulanță

Scris de Ionuț Nichita Publicat: 22 iun. 2026, 08:08

Un cetățean bulgar în vârstă de 57 de ani și-a pierdut viața duminică, în urma unui grav accident rutier produs pe DN 56A, în județul Mehedinți. Vehiculul pe care îl conducea s-a ciocnit frontal de un TIR care circula regulamentar din sens opus.

Potrivit informațiilor preliminare, șoferul dubei ar fi pierdut controlul direcției după ce ar fi adormit la volan, posibil pe fondul oboselii și al temperaturilor ridicate.

Autovehiculul a pătruns pe contrasens și a intrat direct în calea ansamblului de vehicule. Impactul a fost extrem de violent. Conducătorul auto a suferit leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decedat la locul accidentului.

În vehicul se afla și un pasager de 28 de ani, care a fost grav rănit și transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul camionului a suferit răni ușoare și nu a necesitat internarea într-o unitate medicală.

Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News

Mai multe știri din Social