Valeriu Butulescu și-a prezentat piesa "Veșnicie Provizorie" la un festival internațional

butulescu
Piesa “Veşnicie Provizorie” a dramaturgului Valeriu Butulescu a fost prezentată la Festivalul Internaţional de Teatru “Aurel Luca” din Iași. Evenimentul a avut loc în perioada 6-9 decembrie, când Iaşiul a fost gazda celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Internațional de Teatru „Aurel Luca”, organizat de Casa de Cultură a Studenților (CCS), Asociația „Moldavia” și Teatrul Studențesc, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași.
Festivalul şi-a propus abordări diferite ale fenomenului teatral – de la montări clasice, la puneri în scenă curajoase, de la teatrul absurdului la teatrul nonverbal – toate reunite sub semnul calității și al pasiunii pentru teatru. Spectacolele au avut mesaje puternice, transmiţând emoție, creionând un portret al fenomenului teatral tânăr, un fenomen viu, aflat în continuă schimbare.Printre invitaţii speciali ai festivalului s-au numărat profesorul universitar şi criticul de teatru Joke Elbers (Olanda), regizorul Mihai Iorga (Republica Moldova) şi regizorul de teatru și televiziune Dan Victor, din Bucureşti. Au fost prezentate spectacole după piese scrise de dramaturgi români şi străini, dintre care menţionăm: ANGAJARE DE CLOVN (Matei Vișniec), ALMOST. MAINE (John Cariani),
VEȘNICIE PROVIZORIE, (Valeriu Butulescu)
, LECŢIA, MAESTRUL (Eugene Ionesco) EH JOE (Samuel Beckett), DRESOAREA DE FANTOME (Ion Băieşu), TRAFIC (A.P. Cehov).
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














