Val de accidente rutiere în România după relaxarea măsurilor

Val de accidente rutiere în România după relaxarea măsurilor
A fost haos pe șoselele din România, după ridicarea restricțiilor de circulație
A fost haos pe șoselele din România, după ridicarea restricțiilor de circulație. Mai mulți oameni au murit după ce mașinile în care se aflau au fost implicate în accidente grave. Tragediile s-au petrecut în mai multe județe ale țării, informează Realitatea Plus.
Un tânăr de 26 de ani a murit într-un accident cumplit de circulație. Tragedia s-a petrecut în localitatea Moșteni, județul Teleorman, iar două echipaje de pompieri au intervenit la locul accidentului. Șoferul a fost găsit singur în autoturismul răsturnat. Era încarcerat și în stop cardiorespirator, iar medicii nu l-au mai putut salva.
Două accidente grave s-au produs noaptea trecută și în județul Constanța. Un bărbat de 43 de ani a murit în urma impactului dintre două mașini, în localitatea Viroaga. Potrivit polițiștilor, unul dintre șoferi, de 29 de ani, conducea în zig zag și a lovit în plin celălalt autoturism. Șoferul vinovat consumase alcool, spun polițiștii.
La Medgidia, un bărbat de 41 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu o motocicletă, pe câmp. Bărbatul nu avea permis de conducere.
Un accident grav a fost filmat cu telefonul pe o stradă din Capitală de alți șoferi aflați în trafic. În imagini se vede o mașină răsturnată și grav avariată. Impactul a fost atât de puternic încât motorul autoturismului a sărit pe carosabil.
Accident grav și pe centura orașului Caransebeș. În accident au fost implicate un tir frigorific și două autoturisme, iar șoferul uneia dintre mașini a fost dus în stare gravă la spital. Poliția a început o anchetă pentru a stabili condițiile în care s-a produs accidentul.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














