Un elev din Orăștie, medaliat cu aur la un concurs internațional de informatică

Un elev din Orăștie, medaliat cu aur la un concurs internațional de informatică
Alexandru Raul Todoran mai adaugă în palmaressul său internațional o medalie strălucitoare
Alexandru Raul Todoran (foto), elev al Liceului Teoretic „Aurel Vlaicu” din Orăștie, a obținut medalia de aur la un concurs de informatică, ce a avut loc la Shumen, în Bulgaria. Elevul hunedorean s-a remarcat printre cei 91 de concurenți, din opt țări, participanți la această competiție.
În urma participării la acest concurs, elevul din Orăștie mai adaugă în palmaresul său internațional încă o medalie de aur. „International Autumn Tournament in Informatics”, s-a desfășurat la Shumen-Bulgaria, și este una dintre cele cinci competiții internaționale de prestigiu la care România participă. Aflată la a XI-a ediție, competiția a reunit, în acest an, concurenți din Rusia, România, Bulgaria, Azerbaijan, Moldova, Uzbekistan, Serbia, Ukraina sau Kazakhstan. Elevul hunedorean a fost felicitat de conducerea unității de învățământ în care studiază. În octombrie anul acesta, Alexandru Raul Todoran a participat, la București, la Concursul Internaţional de Informatică pentru seniori „Romanian Master of Informatics 2019”, unde a obţinut medalia de bronz. În luna august a acestui an, acelaşi elev din Orăştie a fost medaliat cu aur la „European Junior Olympiad in Informatics”, olimpiadă care s-a desfăşurat în Slovenia şi la care România a fost reprezentată de o echipă formată din patru elevi.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














