Un autobuz local circulă, de astăzi, și prin Cartierul Grigorescu din Deva

46110765_2193855414270570_5563020119145185280_n
Societatea de Transport Public Local a municipalității devene a început să asigure, de astăzi, 14 noiembrie, curse regulate pentru locuitorii din Cartierul Grigorescu, “de peste linii”, izolați din cauza lucrărilor la calea ferată de mare viteză.
Pentru a veni în sprijinul locuitorilor din acel cartier, în special a celor care nu dețin autoturisme personale și nu au cu ce se deplasa în restul orașului, un autobuz local a început să circule, începând din această dimineață, pe ruta Grigorescu – Gara Deva – Orizont.Consiliul Local (CL) Deva a aprobat, în şedinţa de la finele săptămânii trecute, introducerea unui nou traseu în programul de circulaţie al mijloacelor de transport în comun din municipiul Deva. Astfel, traseul nr. 7 circulă, de luni până vineri, între orele 06:00 şi 18:00, iar sâmbăta şi duminica, între orele 09:00 şi 18:00, pe următoarea rută.
DUS:
Mureşului – Griviţei – Brâncuşi – Gară 1 – Barou avocaţi – Poşta Veche 1 – Casa de Cultură - Spital – Policlinica Veche 1 - Licee 1 – Licee 2 – Orizont;
ÎNTORS:
Orizont – ANL – Eminescu (Blocuri Mintia 2) – Bălcescu 1 – Bălcescu 2 – Mioriţa – Ulpia – Poşta Veche 2 – Piaţă – Gară 1 – Iancului – Brâncuşi – Griviţei – Mureşului.
Orarul Traseului nr. 7 este următorul:
- luni – vineri: orele 06:00, 07:00, 10:30, 14:00, 15:40, 18:00; - sâmbătă şi duminică: orele 08:00: 09:00, 14:00, 15:40, 18:00.„Pentru orele 06:00, 14:00 şi 18:00, plecările se vor face din staţia Gară 1 – către Orizont, cu finalul rutei în Grigorescu, iar pentru orele 07:00, 10:30 şi 15:40, plecările se vor face din staţia Mureşului”, precizează reprezentanții administrației publice locale.Săptămâna trecută, primarul Devei, Florin Oancea, a anunţat că va propune CL introducerea unui nou traseu de transport public local pentru locuitorii din Cartierul Grigorescu. În şedinţa din 9 noiembrie 2018, consilierii locali au aprobat introducerea Traseului nr. 7 în programul de circulaţie al mijloacelor de transport în comun din municipiul Deva şi localităţile aparţinătoare.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











