Rețeaua școală a anului 2019, aprobată la Petroșani

SCOLI
Rețeaua școlară a fost aprobată de Consiliul local al municipiului Petroșani. Este vorba de aprobarea rețelei școlare a unitîților de învățământ preuniversitar de pe raza municipiului Petroșani, aflate în subordinea autorităilor publice locale.
O modificare constă în modificarea denumirii unei unități de învățământ. Este vorba de Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida, care și-a pierdut statutul de colegiu.Astfel, potrivit ptoiectului, rețeaua școlară preuniversitară din Petroșani va avea următoarea structură: Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, având în componență și Școala gimnazială ”Avram Stanca”; Colegiul Național de Informatică ”Carmen Sylva”, având în componență și Școala gimnazială ”Carmen Sylva”; Colegiul Economic ”Hermes”; Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida”, având în componență și Școala gimnazială nr. 2; Școala gimnazială nr. 7; Școala gimnazială ”I.G. Duca”La acestea se adaugă alte două structuri educaționale, fără finanțare de la bugetul local, respectiv Clubul Sportiv Școlar Petroșani și Clubul Copiilor și Elevilor Petroșani.În ceea ce privește învățământul preșcolar, Consiliul local Petroșani va aproba includerea în rețea, cu finanțare de la bugetul local, și Grădinița ”Samariteanul”.De asemenea, în Petroșani vor funcționa în anul școlar 2019-2020 și cele două instituții de învățământ postliceal particular, respectiv: Școala Sanitară Postliceală ”Carol Davila” și Școala Sanitară Postliceală Petroșani.
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











