Percheziții în 36 de județe, printre care și Hunedoara. Vizată, o societate de pariuri

perchezitii
Zeci de percheziții au avut loc, în această dimineață, în București și în 36 de județe, printre care se află și Hunedoara, la reprezentanții unei societăți care ar fi instalat și utilizat programe de calculator fără licență.
Polițiști ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, au efectuat 59 de percheziţii la sediul social și punctele de lucru ale unei societăți comerciale. Oamenii legii au descins în municipiul București și în județele Ilfov, Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.
“În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă. Din cercetări a rezultat că reprezentanții unei societăți având ca obiect principal de activitate „Activități de jocuri de noroc și de pariuri” ar fi instalat și utilizat, în perioada 2016 – 2019, programe de calculator fără licență, aducând astfel prejudicii materiale și de imagine titularilor drepturilor de autor”, a informat Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














