Pasul Vîlcan, revitalizat de investițiile municipalității

investitii
Investițiile derulate de-a lungul anilor în Pasul Vâlcan au revitalizat turismul din zonă. Autoritățile locale din municipiul Vulcan au creionat o strategie pentru dezvoltarea stațiunii montane Pasul Vîlcan. În munte au fost organizate mai multe evenimente al căror rol a fost creșterea numărului de turiști.
Potrivit edililor, etapele acestui proiect de maximă importanță pentru municipiul Vulcan. au ca perioadă de referință intervalul 2011-2018 și cuprind în mod coerent, elemente de infrastrauctură, amenajări de pârtii, construcții adiacente pentru iubitorii sporturilor de iarnă, organizarea de evenimente sportive și culturale. Astfel, în viziunea autorităților publice din Lupeni cea mai importantă realizare a fost telegondola.“Valoarea primei telegondole construite – tronson 1 (lungime 3.027m) cote (770m-1310m) cu acces rutier și pietonal la stația de pornire, canalizare, ziduri de sprijin, parcare, pârtie cu teleschi, punct de prim ajutor, alimentare cu energie electrică, este de aproximativ 50.000.000 lei. Investiții realizate din fonduri europene și guvernamentale”, arată un document al Primăriei Vulcan.
Apoi, în anul 2015 a avut loc omologarea primei pârtii de schi. Alte investiții care au contribuit la dezvoltarea turistică au însemnat modernizarea drumurilor care duc în stațiune.La toate acestea, edilii adauăg și evenimentele organizate în stațiunea montană, precum concursurile sportive sau acțiunile comemorative organizate sus în munte.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











