Pacienţii asiguraţi au dreptul la o a doua opinie medicală plătită de sistemul de asigurări de sănătate

Pacienţii asiguraţi au dreptul la o a doua opinie medicală plătită de sistemul de asigurări de sănătate
Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat
Un proiect de lege care prevede ca pacienții asigurați să aibă dreptul la o a doua opinie medicală plătită de sistemul de asigurări de sănătate a fost adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaților.
Proiectul de lege prevede obligația medicului curant de a direcţiona şi programa pacientul la următoarea consultaţie sau investigaţie necesară, precum şi garantarea dreptului pacienţilor asiguraţi la o a doua opinie medicală.
„Pacientul are dreptul de a fi direcţionat şi programat la următoarea consultaţie sau investigaţie necesară stabilirii diagnosticului, printr-un mecanism creat la nivelul unităţii medicale în care s-a desfăşurat consultaţia. Toate persoanele asigurate au dreptul la a doua consultaţie medicală, plătită de sistemul de asigurări medicale, cu scopul de a obţine a doua opinie medicală pe baza investigaţiilor medicale existente sau suplimentar solicitate, dacă aceasta este justificată”, se arată în iniţiativa legislativă.
Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Sursa: Realitatea Medicala
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:16 - Impostor trimis în judecată după ce a cerut bilete la festivaluri în numele lui Nicușor Dan
- 12:12 - Incident grav în Constanţa. O fetiță de 2 ani a fost agresată de iubitul mamei sale. Individul a fost arestat preventiv
- 12:05 - Numărul zborurilor anulate pe aeroporturile din România au crescut
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News













