Mii de pensionari din Valea Jiului vor primi până la 2000 de lei în plus la pensie

pensii
Mii de pensionari din Valea Jiului vor primi până la 2000 de lei în plus la pensie. Este vorba de pensionarii care au lucrat în grupele I și II de muncă. Ministrul Muncii, Marius Budai a anunțat că până de Paști 30.000 de pensii recalculate vor fi puse în plată.
“Pensiile persoanelor care au lucrat în grupa 1 şi a 2-a de muncă şi cărora la momentul ieşirii la pensie nu le-a fost fost luat în calcul stagiul de cotizare suplimentar pentru acordarea punctajului sunt în linie dreaptă cu calcularea. Din cele circa 100.000 de decizii, deja am trimis acasă pensionarilor 35.000 de decizi, urmând ca până în sărbătorile de Paşte, marea majoritate din acestea să fie şi puse în plată, adică în jur de 30.000. Aceste persoane vor primi diferenţele de bani în perioada 11-15 aprilie 2019, prin mandat poştal. Vor fi plătite diferenţele de la 1 octombrie 2018 până la 30.04.2019, urmând ca în continuare, până la 30 septembrie 2019, aşa cum este prevederea din lege, să se achite toate diferenţele de bani pentru toţi cei 100.000 de beneficiari”, a spus Budăi într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, citat de Agerpres.
Marius Budăi a dat și câteva exemple de recalculări. Astfel, pensia unui mecanic de locomotivă va creşte de 2.865 de lei la 4.013 lei (creştere de 40%); unui pensionar miner din Deva pensia îi va creşte pensia de la 2.651 lei la 3.535 de lei (cu 33%); altui pensionar de minerit din Deva îi va creşte pensia de la 2.216 lei la 3.145 lei (cu 42%); unui pensionar de minerit din Petroşani îi va creşte pensia de la 2.180 de lei la 2.670 de lei (cu 32%); unui pensionar care a lucrat ca laborant la Măgurele, de la 1.693 de lei la 2.332 (cu 38%); unui pensionar care a lucrat în zona 1 de radiaţii, de la 3.913 de lei la 5.533 de lei (cu 41%); unui pensionar care a fost acrobat la Circul Globus îi va creşte pensia de 1.354 de lei la 1.883 de lei (cu 39%), iar unei balerine pensionare, pensia îi va creşte de la 1.658 de lei la 2.197 de lei (cu 33%).
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News










