Lupeni: Rechizite pentru elevi

rechizite lupeni
Anul școlar a debutat de două săptămâni, însă sunt copii care nu au cele necesare pentru a participa la cursuri. Niciun copil nu trebuie să rămână în urmă și niciun copil nu trebuie să fie privat de educație.
Cel puțin acesta este dezideratul celor de la PNL Lupeni, care împreună cu senatorul PNL, Carmen Eleonora Hărău au făcut un gest cu o mare semnificație. Le-au pregătit copiilor mai multe rechizite.“Suntem conștienți că prin educație putem forma o societate bazată pe principii sănătoase pentru o viață frumoasă! De aceea, îndemnăm și sprijinim copiii să meargă la școală. Doamna senator Carmen Eleonora Hărău, alături de PNL Lupeni și Organizația Femeilor Liberale Lupeni, au donat ghiozdane pline cu rechizite școlare necesare la începului anului școlar. Aceste gesturi nu vor fi singulare. Îi asigurăm pe copii că ne vom implica în educația lor, iar aceste ajutoare vor fi acordate constant”, a declarat Cristian Roșu, președinte PNL Lupeni.Copiii au recitat poezii celor care au venit în sprijinul lor. În plus, deșI mai sunt trei luni până la sărbătorile de Crăciun, reprezentanții PNL Lupeni le-au promis copiilor că Moș Crăciun le va face o surpriză elevilor care vor avea rezultate bune la învățătură.
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











