“Jocurile Naționale Special Olympics”, la Deva și Hunedoara. Este nevoie de voluntari

54515197_10158331406353327_140144654019461120_n
“Jocurile Naționale Special Olympics România 2019” se vor desfășura, în perioada 20-22 septembrie 2019, în municipiile Deva și Hunedoara.
Evenimentul reprezintă cea mai mare competiție sportivă națională pentru persoanele cu dizabilități intelectuale organizată, în acest an, în România. Timp de trei zile, aproximativ 400 de sportivi, antrenori, medici și voluntari din toate județele țării și municipiul București se vor reuni la Deva și Hunedoara, unde vor concura la următoarele discipline sportive: atletism, înot, fotbal și baschet abilități individuale.Sportivii participanți la eveniment vor beneficia de programul Special Olympics Healthy Athletes (Sportivi Sănătoși), un program destinat îmbunătățirii stării de sănătate și condiției fizice a sportivilor Special Olympics, cu efect în creșterea performanțelor sportive și a integrării lor sociale. Sportivii primesc o varietate de servicii de sănătate prin consultațiile și recomandările ce se efectuează de către medici specialiști voluntari. La Jocurile Naționale Special Olympics România ce se vor desfășura la Deva și Hunedoara, vor avea loc evaluări de sănătate la cinci discipline din cadrul programului „Sportivi Sănătoși”.Pentru buna organizare și desfășurare a evenimentului este nevoie și de sprijinul voluntarilor. „Apelăm, pe această cale, la colegii noștri din municipiile Deva și Hunedoara, dar nu numai, pentru a sprijini manifestarea prin înscrierea ca voluntari. Înscrierile se fac la liderul grupei sindicale de la Colegiul Național ”Decebal” Deva, domnul profesor Cosmin Hendrea, telefon 0724 493358”, au transmis reprezentanții Sindicatului Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














