INHGA: Cod galben de inundaţii în 13 bazine hidrografice din 29 de judeţe

INHGA: Cod galben de inundaţii în 13 bazine hidrografice din 29 de judeţe
În intervalul 12 iunie, ora 14:00 - 13 iunie, ora 12:00, vor fi torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi la prânz în 13 bazine hidrografice.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 12 iunie, ora 14:00 - 13 iunie, ora 12:00, vor fi torenţi, pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe cursurile de apă: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Mureş, Bega, Timiş, Desnăţui, Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa şi Siret.
Judeţele care sunt traversate de aceste râuri sunt: Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Covasna, Vâlcea, Argeş, Olt, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa, Buzău, Vrancea, Bacău şi Neamţ.
Atenţionarea vizează, în principal, fenomene hidrologice importante care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Maramureş, Covasna, Prahova şi Buzău.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











