Incendiu la Lupeni, terasa unui resturant a fost devorată de flacări

Incendiu la Lupeni, terasa unui resturant a fost devorată de flacări
Operaţiunile de stingere s-au întins pe aproximativ două ore.
Incendiu puternic la terasa din lemn a unui restaurant din Lupeni.
Imediat după anunţarea incendiului la 112 s-au deplasat la locul indicat de apelant 6 echipaje, ale Detaşamentului Petroşani şi ai Gărzii Lupeni, alcătuite din 18 pompieri.
“Echipele de intervenţie au acţionat cu 3 autospeciale de stingere, o autoscară, o ambulanţă tip B2 şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. La momentul sosirii echipajelor la imobilul situat pe Aleea Plopilor din Lupeni, incendiul se manifesta cu violenţă la terasa din lemn, pe un nivel, a unui restaurant cu o suprafaţă de 150 metri patraţi. Arderea a fost atacată din exterior din mai multe puncte fiind evitată propagarea acesteia la întregul restaurant. Incendiul, generat de un scurtcircuit, a distrus structura din lemn a terasei şi mobilierul din lemn aflat în interior”, au informat reprezentanții ISU Hunedoara.
Nimeni nu a fost rănit sau intoxicat cu fum. Paznicul locaţiei şi două animale de companie s-au evacuat în timp util.
Operaţiunile de stingere s-au întins pe aproximativ două ore.
Sursa: Realitatea de Hunedoara
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














