Hunedorenii din trei localități ale județului, fără gaz, timp de câteva ore

gaz
Locuitorii din Șoimuș, Bălata și Boholt, nu vor avea gaz metan miercuri, 21 noiembrie, timp de câteva ore.
Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat, mâine, începând cu ora 11:00, în cele trei localități ale județului Hunedoara, pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie, după cum a informat Delgaz Grid. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil, începând cu ora 18:00, precizează reprezentanții companiei. Consumatorii sunt rugați să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:44 - Ana Maria Păcuraru, transmisiune exclusivă din China. Strategia crucială a oficialilor chinezi
- 08:11 - Noua lege a salarizării: cât vor câștiga profesorii, medicii, polițiștii, militarii și magistrații. Lista completă cu grilele propuse
- 08:02 - Atac armat lângă Casa Albă: suspectul a fost ucis, după ce a tras asupra agenților Secret Service
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














