Dat în urmărire internațională de autoritățile judiciare din Germania, prins la Hunedoara

urmarit prins
Un tânăr de 24 de ani, din municipiul Hunedoara, ce era căutat de autoritățile judiciare din Germania, a fost prins de polițiști.
Hunedoreanul era dat în urmărire internațională, fiind anchetat de autoritățile judiciare germane pentru săvârșirea, pe teritoriul acestui stat, a mai multor infracțiuni de furt calificat, în special aparatură electronică. Acesta a fost depistat, la Hunedoara, în timpul unei acțiuni, de poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale şi cei ai Biroului de Investigații Criminale.
În baza mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Germania, hunedoreanul a fost prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, care au emis pe numele său ordonanță de reținere pe o durata de 24 de ore. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara şi urmează a fi prezentat Curții de Apel Alba-Iulia cu propunere de arestare preventivă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














