Consiliul Județean Hunedoara se mută la Petroșani

BIROU 2 IN 1
Consiliul Județean Hunedoara și parlamentarii Partidului Social Democrat împart un spațiu comun, la Petroșani, unde au fost inaugurate două birouri distincte, dar în aceeași încăpere. Parlamentarii PSD și oficialii județeni vor împărți un spațiu, de circa 80 de metri pătrați, în care vor susține audiențe.
Biroul Consiliului Județean Hunedoara de la Petroșani a fost inaugurat. În același sediu își vor desfășura activitatea, o dată pe săptămână, și parlamentarii Partidului Social Democrat.“În noul birou, parlamentarii PSD săptămânal vor ține audiențe, în care să preia toate problemele din Valea Jiului. O facem din respect pentru toți cetățenii din Valea Jiului. Doar așa putem să fim mai aproape de cetățeni. Noi, parlamentarii PSD, plătim 900 de lei/lună pentru că avem această încăpere (biroul în care parlamentarii PSD vor ține audiențele – n.r.) și holurile”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele PSD Hunedoara.Biroul Consiliului Județean Hunedoara de la Petroșani funcționează în Casa Universitară, situată în spatele Complexului Comercial Jiul.“Acest spațiu (biroul destinat Consiliului Județean Hunedoara – n.r.) este închiriat cu aproximativ 400 de lei, la care se adaugă utilitățile. E un contract semnat cu Universitatea din Petroșani”, a declarat Mircea Bobora, președintele Consiliului Județean Hunedoara.În urmă cu aproape un an de zile, un alt birou al Consiliului Județean Hunedoara a fost inaugurat la Petroșani. acesta funcționa în sediul Primăriei municipiului Petroșani, însă spațiul nu i-a satisfăcut pe oficialii județeni, care de altfel nici nu au trecut pe acolo. Practic, este cel de-al treilea biroul al Consiliului Județean Hunedoara care este inaugurat la Petroșani. Primul biroul de la Petroșani, al Consiliului Județean Hunedoara a fost deschis în anul 2013, când președintele instituției județene era Mircea Ioan Moloț.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














