Caz șocant la Constanța. Nemulțumit de nota primită la examen, un student i-a dat foc profesorului

Caz șocant la Constanța. Nemulțumit de nota primită la examen, un student i-a dat foc profesorului
Studentul de la Universitatea Ovidius, din Constanța, suferea de faptul că profesorul i-a dat notă mică la examen
Incident halucinant, într-o universitate din România. Nemulțumit de nota primită la examen, un student i-a dat foc profesorului. Poliția a intervenit de urgență la locul tragediei.
Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, studentul în vârstă de 22 de ani, de la Universitatea Ovidius, din Constanța, suferea de faptul că profesorul i-a dat notă mică la examen. În această dimineață, tânărul și-a ieșit din minți și i-a dat foc acestuia, apoi l-a închis în sala de curs.
O profesoară ar fi auzit țipetele bărbatului rănit și a mers să vadă ce se întâmplă, moment în care agresorul s-a speriat și a fugit.
Ulterior, polițiștii l-au prins pe student și l-au reținut.
"La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 12.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Coonstanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unei universități din municipiul Constanța, ar fi avut loc un incident între un cadru didactic și un student.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
Din primele cercetări efectuate rezultă că un student, nemulțumit de nota obținută la examen, i-ar fi provocat răni prin incendiere cadrului didactic ce i-ar fi acordat nota respectivă", a informat poliția.
Acesta ar fi suferit vătămări corporale la nivelul piciorului.
Cercetările în acest caz sunt în curs de desfășurare, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











