Carte-document despre obiceiurile momârlanilor din Petrila

monografie petrila2
Scriitorul petrilean Dumitru Gălățan Jieț a lansat o carte document. Este de fapt o monografie a orașului Petrila, cea mai estică localitate a Văii Jiului.
Cartea, intitulată ”Petrila, vatră de istorie și tradiție românească” a fost lansată oficial în cadrul evenimentelor culturale ale ”Zilelor orașului Petrila”.Cartea ”Petrila, vatră de istorie și tradiție românească” este cel de-al 27-lea volum din bibliografia lui Dumitru Gălățan Jieț, documentarist, scriitor și etnolog al Văii Jiului și reprezintă o adevărată frescă literară a istoriei multiseculare a ținuturilor momârlănești din așezările petrilene.De altfel, sunt deja binecunoscute eforturile doctorului Dumitru Gălățan Jieț, nu doar în plan literar, ci și documentar, chiar academic, de a aduce sub lumina adevărului istoric, etnografic și semantic însuși termenul de momârlan și, mai apoi, zestrea fascinantă a oamenilor care se definesc, cu mândrie, și astăzi ca fiind parte a acestui grup de băștinași. Având în vedere aceste demersuri, Academia Română a făcut schimbarea în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, a termenului de ”momârlan”, incorect explicat de lingviști, cu preluarea definiției propuse de dr. Dumitru Gălățan Jieț.”Petrila, vatră de istorie și tradiție românească”, în cele 412 pagini ale sale structurate pe 18 capitole, tratează nu doar istoria așezărilor omenești de pe meleagurile petrilene, ci descrie locuri, oameni, fapte sau chiar legende care vorbesc despre unicitatea acestora.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














