Au reprezentat cu mândrie România și Hunedoara la „Mondialul” de robotică din SUA

58377653_1281259745383829_100059105770602496_n
Au început cu dreptul Campionatul Mondial de la Robotică de la Detroit din SUA, însă, din pricina unor probleme tehnice apărute, drumul echipei „RobotX” Hunedoara la această importantă competiţie de talie internaţională, organizată pe continentul american, s-a încheiat în semifinale.
Cei zece elevi de la Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu” din Hunedoara, cei care formează echipa de robotică „RobotX”, au plecat cu gânduri măreţe, spre campionatul de robotică de la Detroit, competiţie ce s-a desfăşurat între 24 și 28 aprilie. Au avut un frumos început în competiţie, elevii hunedoreni reuşind să treacă cu bine de sesiunea de jurizare şi de inspecţiile robotului. După opt victorii, din nouă meciuri jucate în etapa de calificări, „RobotX” Hunedoara s-a calificat în semifinalele diviziei Ochoa, alături de FTC Watt's Up şi Unknown Element. Din păcate, însă, drumul echipei hunedorene s-a încheiat în acel punct. „În ciuda performanţelor bune, problemele tehnice au dus la ieşirea noastră din competiţie. Rămânem cu mândria de a face cunoscut numele României şi Hunedoarei în cel mai mare eveniment STEM şi cu speranţa că această experienţă şi lecţiile învăţate să ne conducă către o nouă victorie! Mulţumim FTC Watt's Up şi Unknown Element pentru o alianţă extraordinară. De asemenea, mulţumim tuturor pentru că ne-aţi fost alături şi că ne-aţi susţinut până în ultimul moment!”, au transmis elevii de la „RobotX” Hunedoara. Anul trecut, la Campionatul Mondial de Robotică din Mexic, elevii de la „RobotX” Hunedoara au învins reprezentantele a peste 160 de țări de pe planetă. Ei s-au întors acasă cu cele mai importante cinci premii (medalii din aur), obţinând titlul de campioni mondiali.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










