Aproape o jumătate de milion de lei, bani de la Primăria Deva pentru spitalul judeţean

73194237_2455705274752248_1501384708276092928_n
Primăria Deva continuă să susţină financiar Spitalul Județean de Urgență din municipiu. O nouă tranşă de bani a fost alocată de la bugetul local către unitatea medicală. Este vorba despre suma de 481.225,78 de lei, bani ce au intrat, astăzi, în contul spitalului.
Susţinerea financiară este acordată pentru achiziționarea de aparatură și echipamente medicale în secțiile Chirurgie Generală, Cardiologie, Urologie și Radiologie, conform solicitărilor șefilor de secții. Astfel, din cei 481.225,78 de lei, 304.195,13 lei sunt pentru Secția Chirurgie Generală, 138.635 lei pentru Secția Cardiologie, 35.099,29 lei pentru Urologie, iar 3.296,65 lei pentru Radiologie. „Banii au fost alocați conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local Deva nr. 332/2018”, precizează reprezentanţii municipalităţii.
De la începutul anului, Primăria Deva a plătit către Spitalul Județean de Urgență o sumă totală de 692.220,02 lei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














