Anvelope de iarnă. Ce amenzi riscă șoferii care nu își echipează mașinile corespunzător

Untitled
Polițiștii hunedoreni atrag atenția că, șoferii care circulă pe drumuri cu zăpadă, gheață sau polei trebuie să aibă montate la mașină anvelope de iarnă. Conducătorii auto care nu se conformează sunt pasibili de amenzi de până la 2.900 de lei.
„Legea cauciucurilor de iarnă” a intrat în vigoare în 2011, iar toți cei circula pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă. Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, șoferilor nu li se recomandă să conducă, chiar și pe distanţe scurte, în situația în care autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă. Acestea se identifică ușor, datorită prezenței, pe laterale, a literelor M și S, sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons”.
Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului. Astfel, este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
Amenda pentru fapta menţionată este prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei) și se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Citește și:
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News










