Află de ce nu sunt coșuri de gunoi în Parcul Național Retezat

gunoi3
Turiștii care ajung în Parcul Național Retezat și nu respectă normele de mediu riscă amenzi de cel puțin 3000 de lei. Administratorii Parcului Național Retezar explică de ce nu sunt coșuri și containere de gunoi pe trasee și la intrarare în parc. Este nevoie de un minim impact uman în zonă.
“Vrem să păstrăm sălbăticia Retezatului și evităm apariția urșilor gunoieri care, în căutarea mâncării, ar sfâșia ulterior corturile și rucsacurile turiștilor. Aceste măsuri preventive sunt luate atât pentru siguranța omului cât și a locuitorilor permanenți din Retezat. Dacă ați urcat cu 5 kg de mâncare, cu siguranță puteți să coborâți cu 500 de grame de resturi si ambalaje? În plus, amenda pentru cei care nu respectă regulile începe de la minim 3000 de lei”, arată administratorii Parcului Național Retezat.
Parcul Național Retezat este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național), desemnată în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a unor habitate naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate.
Citește și:
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News










